Clicky

ULEIUL DE USTUROI, REMEDIU PENTRU REDUCEREA GRĂSIMILOR DIN SÂNGE

Tensiunea ridicată și colesterolul mare sunt două afecțiuni din ce în ce mai întâlnite și care se află în strânsă legătură.

Deoarece ambele reprezintă factori de risc pentru bolile cardiovasculare, este bine să luptăm împotriva lor, principalele arme fiind alimentația sănătoasă, mișcarea și un stil de sănătos.

Despre alimentele care scad colesterolul am mai discutat, dar e bine să le amintim. Dacă vă confruntați cu un colesterol peste limită, este bine să introduceți în alimentația dumneavoastră avocado, leurda, anghinarea, ceapa, usturoiul.

Acesta din urmă, adică usturoiul, este deosebit de eficient în reducerea nivelului grăsimilor din sânge. Așadar, nu ezitați să consumați usturoi cât se poate de des. Noi vă oferim o rețetă de ulei de usturoi, recomandată de Rudi Beiser, și pe care puteți să o preparați acasă:

Cum se face:

Pentru realizarea acestui preparat aveți nevoie de 250 ml de ulei de măsline și 40 de g de căței de usturoi. Cățeii de usturoi se decojesc, se taie mărunt și se pun la macerat timp de 3-6 zile, într-un recipient închis la culoare. Uleiul se strecoară în urma macerării și se pune în sticle închise la culoare. Se folosește de câteva ori pe săptămână, punându-se câte o linguriță din acest ulei în salate.

Distribuie
post-img
Prev post

ALIMENTE PENTRU UN TEN FĂRĂ RIDURI

Next post

CUM RECUNOAȘTEM ROȘIILE COAPTE FORȚAT?

post-img