Clicky

Trucuri pentru buze frumoase

Buzele se pot irita sub influența unor factori diferiți, precum vântul, frigul sau căldura. Mai mult, unele substanțe chimice, tutunul, rujul sau chiar pasta de dinți pot să irite buzele și acestea să crape.
Când fisurile sunt localizate la colțurile gurii, afecțiune numită „zăbăluță”, apar dureri, fiind dificil ca persoana respective să vorbească sau să se alimenteze.
Pentru a scăpa de aceste neajunsuri și pentru a avea buze frumoase, există mai multe rețete naturiste, pe care le puteți încerca acasă.
Dacă aveți buzele aspre sau crăpate le puteți unge în fieacare dimineață cu puțin lapte degresat. Acesta ajută la rehidratarea epidermei sensibilizate de ger sau vânt. Efect la fel de bun are mierea. Ungeți buzele seara, înainte de culcare, cu un strat subțire de miere și lăsați-o să acționeze peste noapte.
Ulei de migdale. Se încălzesc 5 linguri de ulei de migdale, la care se adaugă o lingură ceară de albine. Se încălzește până se topește. Se ia de pe foc și se amestecă până la răcirea completă. Se adaugă 5 picături ulei aromatizat de mentă sau altă aromă. Cu aceasta se vor unge buzele.
Unguent cu busuioc. Se amestecă 4 linguri de bucuioc mărunțit sau chiar măcinat cu râșnița de cafea împreună cu 4-6 linguri de ulei și se pun la fiert, pe baia de apă, timp de 20 de minute. Se strecoară, se pune în uleiul astfel obținut o bucățică de ceară de mărimea unei nuci și 30-50 de lanolină și 10 g de vaselină. Se lasă să se topească toate pe baia de foc. Se ia de pe foc și se amestecă până la răcire.
Sâmburi de gutui. Se pun în puțină apă, se fierb și apoi se ung buzele cu acest produs de mai multe ori pe zi.
Sursa: Eugen Giurgiu, „Tratamente naturiste în cosmetică”

Distribuie
post-img
Prev post

VREAU SA STII!

Next post

Remedii naturiste pentru sănătate: Morcovul

post-img