
- 0 Comentarii
- CampionInSanatate
Tratament inovator pentru persoanele cu diabet. Transplantul de „insule” pancreatice
Un tratament revoluționar pentru pacienții care suferă de diabet tip 1 a fost aprobat în Franța. Este vorba despre transplantul de „insule” pancreatice.
Primele studii clinice pentru acest tratament au început în 1999 în Canada şi apoi în Europa şi au continuat timp de două decenii.
Centrul spitalicesc regional din Lille a devenit, în decembrie 2021, prima instituţie franceză care a realizat un astfel de transplant, înainte ca exemplul său să fie urmat de centrul de la Strasbourg.
Valérie Rodriguez, o pacientă în vârstă de 40 de ani, care a beneficiat deja de acest tratament, spune despre acesta că este revoluționar.
Înaintea acestei intervenţii, ea a încercat toate tratamentele oferite pentru reglarea glicemiei, însă fără succes definitiv.
„Trăiam permanent cu sabia lui Damocles deasupra capului. Există teama de comă hipoglicemică”, a spus femeia.
Transplantul constă în implantarea, în ficatul pacientului, a insulelor lui Langerhans, celule pancreatice responsabile de secreţia de insulină, prelevate de la un donator non-diabetic, aflat în stare de moarte cerebrală.
De la autorizarea sa, tratamentul a fost realizat în Franţa, pe lângă Lille şi Strasbourg, şi în alte spitale care au obţinut aprobarea pentru a efectua transplanturi.
Sursa: Agerpres