Clicky

ȘAPTE FACTORI CARE PREVIN DECLINUL MENTAL

Oamenii de știință spun că adoptarea în jurul vârstei de 50 de ani a unor obiceiuri sănătoase reduce semnificativ riscul de demență.

Ipoteza a fost confirmată de un studiu realizat de cercetătorii de la Brigham and Women’s Hospital din Boston, Massachusetts, care au monitorizat timp de două decenii aproape 14.000 de femei în vârstă de cincizeci de ani.

Potrivit studiului, având în vedere că demența se instaurează în creier cu mulţi ani înainte de diagnosticare, oamenii de știință au dedus că obiceiurile de viaţă ale persoanelor aflate în jurul vârstei de 50 de ani pot influența apariţia bolii.

Cei șapte factori sunt:

1.o viaţă activă;

2.o alimentaţie sănătoasă;

3.menţinerea unei greutăţi corporale adecvate;

4.un nu hotărât fumatului;

5.tensiune arterială normală;

6.verificarea periodică a colesterolului;

7.un nivel scăzut al zahărului din sânge.

Deși îmbătrânirea este cel mai mare factor de risc în dezvoltarea demenței, această cercetare a arătat încă o dată că există lucruri pe care oamenii încă le mai pot face pentru a reduce riscul apariţiei acestei boli teribile, au transmis cercetătorii care au realizat studiul, potrivit Rador.

În timp ce mai mulți factori de risc, cum ar fi vârsta și genetica, sunt în afara controlului nostru, acest studiu preliminar susține dovezile existente că factorii stilului de viață joacă un rol important în riscul de demență.

Distribuie
post-img
Prev post

TRATEAZĂ ALERGIILE, DURERILE DE CAP ȘI PRELUNGESC SOMNUL: 3 PLANTE DE APARTAMENT CARE VA ÎMBUNĂTĂȚESC VIAȚA

Next post

UNTIȘORUL, LEAC TONIFIANT DE PRIMĂVARĂ

post-img