Clicky

SALCIA, ARBORELE CARE TĂMĂDUIEȘTE DUREREA

În Duminica Floriilor există tradiția ca ramurile de salcie să se sfințească și să se dăruiască credincioșilor.

Ramurile de salcie se aduc acasă și se păstrează de obicei la intrarea în case, la icoane sau în pomii din curte, în tradiția populară existând credința că acestea protejează gospodăria și aduc belșug în ea.

Însă, dincolo de aceste credințe, salcia are beneficii incredibile pentru sănătate. În terapia naturistă sunt utilizate scoarţa, frunzele şi mugurii de salcie. Scoarţa ramurilor tinere se recoltează în lunile martie-mai şi se usucă la umbră. Mâţişorii se recoltează în timpul înfloririi.

Preparatele din salcie sunt recomandate în afecțiuni precum reumatism, articulații dureroase, nevralgii, insomnii, dureri musculare, hiperaciditate gsstrică, răceli, febră.

Preparate recomandate de prof. Costantin Milică:

Infuzie din frunze şi mâţişori (o lingură la 250 ml de apă clocotită); se lasă vasul acoperit 5 minute şi se beau două-trei căni pe zi, înainte sau între mese, dintre care una seara, la culcare. Prezintă proprietăţi sedative în stările anxioase şi de tristeţe, insomnii, migrene şi nevralgii faciale.

Decoct din 10 g de scoarţă mărunţită în 200 ml de apă rece. Se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se îndulceşte cu miere şi se iau câte 3-4 linguri pe zi, între mese, cu efecte astringente, antifebrile, antinevralgice şi antireumatice, acţionând în nevralgii, stări depresive, insomnii, hemoragii interne, febră, răceli, diaree, reumatism şi dureri de spate.

Pulbere din scoarţă măcinată: 2 g în miere, luate înainte de mese, de trei ori pe zi, cu acţiune febrifugă;

Tinctură din o parte scoarţă măcinată şi trei părţi alcool 40%, din care se consumă câte 10-30 g pe zi, înainte de mese;

Atenţie! Depăşirea dozei prescrise poate duce la intoxicaţii şi alte reacţii neplăcute.

Distribuie
post-img
Prev post

DUMINICA FLORIILOR SĂ VĂ ADUCĂ SĂNĂTATE!

Next post

PEȘTE ÎN SOS MANDARINE

post-img