
- 0 Comentarii
- CampionInSanatate
Piperul, stimulent natural al digestiei
Piperul este un condiment nelipsit din bucătăria românească, însă el nu doar dă gust mâncării, ci are și beneficii extraordinare asupra sănătății.
Proprietăţile culinare şi medicinale ale piperului sunt cunoscute de peste 2000 de ani. Treptat, a devenit cel mai apreciat şi cel mai scump condiment. Deşi în prezent piperul se găseşte la preţuri accesibile tuturor consumatorilor, totuşi şi-a păstrat prioritatea în rândul condimentelor exotice, reprezentând 39% din consumul mondial de condimente, apreciat la 274.000 tone anual.
Utilizările piperului în domeniul medical sunt multiple, explica regretatul prof.univ. dr Constantin Milică.
În ceea ce priveşte aparatul digestiv, stimulează digestia, măreşte pofta de mâncare, combate crampele gastrice, diareea, flatulenţa, aerofagia, balonările şi intoxicaţiile alimentare.
Un rol important are în stimularea secreţiei pancreasului şi a metabolismului, implicit în arderea grăsimilor.
Se foloseşte sub formă de infuzie din 3 g boabe de piper la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit timp de 5-10 minute şi se beau două-trei căni zilnic, după o aromatizare cu ceai de mentă. Dacă persistă crampele abdominale se înghit câte trei boabe de piper înainte de mesele principale.
La stări de răceală, gripă şi febră se bea un vin fiert cu zahăr şi piper, având efecte sudorifice. În anotimpul rece, piperul ajută organismul să lupte împotriva unor bacterii şi virusuri.
La persoanele cu afecţiuni renale şi digestive acute se vor folosi cantităţi moderate de piper, întrucât poate avea efecte iritante asupra ficatului, colonului, mucoasei stomacale şi rinichilor, din cauza piperinei şi a uleiului eteric.
Nu se recomandă a se consuma de către femeile gravide sau care alăptează.