
- 0 Comentarii
- CampionInSanatate
LA CE SĂ FIM ATENȚI CÂND NE APROVIZIONĂM PENTRU MASA DE PAȘTI
Probabil cele mai vândute produse în această perioadă sunt cele destinate aprovizionării pentru masa de sărbători, fie că vorbim de ouă, carne de miel, vin sau cozonac.
Pentru a evita situațiile neplăcute de a cumpăra produse alterate sau neconforme cu informațiile prezentate în momentul vânzării, conducerea ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) detaliază care sunt principalele aspecte la care trebuie să fim atenți atunci când mergem la cumpărături în această perioadă.
Evitaţi cumpărarea cărnii de miel de la persoane şi din locuri neautorizate, din portbagajele maşinilor şi a ouălor de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic, recomandă președintele ANPC, Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, iată câteva sfaturi în privinţa produselor comercializate în această perioadă a sărbătorilor pascale:
Miel
Achiziționarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe) și trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar.
Numai în aceste condiții există garanția unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea.
Evitați cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor” chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială și riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea;
Verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezența mucilagiilor), culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine.
Carnea trebuie să prezinte la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.
Ouă
Achiziționarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate, autorizate. Evitați cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic;
Evitați cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant;
Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri și mirosuri străine;
La spargerea oului, albușul trebuie să fie de consistență densă, transparent, iar gălbenușul semiglobulos, ușor aplatizat și bine delimitat de albuș;
În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu ușurință și perfect lizibil, informațiile privind:
1.categoria de calitate (A);
2.categoria de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcție de greutate)
3.o indicație a metodei de creștere a găinilor;
4.o explicație a semnificației codului producătorului;
5.data de valabilitate minimă.
Comercializarea vopselei de ouă
Achiziționarea vopselei se va face numai din locuri autorizate și se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare, data durabilității minimale.
Atentie! La vopsirea ouălor nu utilizați vopsea pentru alte destinații, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate.
Vin
Conținutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea și adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentrația alcoolică, o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru băuturile alcoolice cu concentrația alcoolică mai mică de 10% vol.
Eticheta trebuie să mai conțină următoarele informații: categoria de calitate, indicația geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcție de conținutul de zaharuri.
La întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conținutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurități sau scurgeri.