Clicky

Invidia, printre cele 7 elemente care scurtează viața

Invidia, răutatea, îndepărtarea de natură sunt o parte din elementele care ne afectează sănătatea și ne scurtează viață.
Dacă dorim să avem o viață lungă și sănătoasă, trebuie să ne respectăm semenii și, în general, toate ființele din jurul nostru, să trăim în armonie cu tot ceea ce ne înconjoară, recomandă academicianul Ovidiu Bojor (98 de ani) în cartea „Pledoarie pentru viața sănătoasă”.
Potrivit acestuia, există 7 elemente care scurtează viața:
1. Invidia este o adevărată boală a vremurilor noastre, căpătând proporțiile unui fenomen social. De la omul simplu și până la intelectualul sau savantul membru corespondent, plin sau onorific al Academiilor, nici unul nu îngăduie să fie întrecut de colegul, colaboratorul sau compatriotul său.
Însă, numai bucurându-te de binele aproapelui tău îți poți atrage și binele tău!
2. Lupta neloială pentru existență. Dacă un individ cu înzestrare intelectuală și morală modestă este mai abil și mai rapid decât un altul, dotat superior sub raport intelectual și etic, primul îl va răpune pe cel cu adevărat bun.ca urmare, rezultatul acestei selecții artificiale constă în faptul că urmașii celui rău vor prolifera, lăsând moștenire și mai răi, astfel încât cei buni și înzestrați vor dispărea treptat.
3. Fuga după bani și acumulări materiale cu orice preț și cu orice mijloace. Cu ce preț se plătește însă această fugă după bani? Prin ritmul de viață alert, care antrenează alimentația improvizată, la ore întâmplătoare, excesul de stimulente și excitante ale sistemului nervos, uzul și abuzul de medicamente.
4. Schimbarea bruscă a modului de viață, fapt ce implică un timp insuficient pentru adaptare. Confortul asigurat de viața modernă, folosirea abuzivă a mijloacelor de deplasare, lipsa de mișcare, sedentarismul, renunțarea la odihnă toate acestea provoacă dereglări cu repercusiuni majore pentru organism.
5. Suprapoluarea. Într-o lume din ce în ce mai poluată, suprapoluarea individuală cu tutun, alcool, cafea, sucuri artificiale sau droguri, hrană chimizată și manipulată genetic reprezintă cauza a numeroase maladii, care duc la reducerea mediei de vârstă.
6. Îndepărtarea de natură, uitând că noi facem parte din ea. Prin îndepărtarea de natură ne facem rău în primul rând chiar nouă.
7. Sub aspect moral, etic și religios comitem mari greșeli, care se resfrâng asupra noastră și ne scurtează viața.

Distribuie
post-img
Prev post

DRESAJUL LA CAINI: DOCTOR MARIUS DRAGOMIR - MEDIC VETERINAR

Next post

DIABETUL. TIPURI, FACTORI DE RISC, PREVENIRE

post-img