Clicky

GENȚIANA, TONICUL AMAR CU MULTIPLE BENEFICII PENTRU SĂNĂTATE

Gențiana este o plantă medicinală, care crește din zona de câmpie, până la marginea pădurilor, și care în România este protejată de lege, deoarece este pe cale de dispariție.

Gențiana este o plantă medicinală cu acțiune tonic amară. Rădăcina gențianei conține substanțe amare, oligozaharide, acizi fenolici, taninuri și uleiuri esențiale, dar în cantități mai mici.

Această plantă este recomandată în cazul tulburărilor digestive, pentru combaterea indigestiei, precum și pentru recăpătarea poftei de mâncare. Totodată, gențiana este de folos în stările febrile, în viroze, oboseală cronică și astenie.

Gențiana se utilizează ca tratament naturist sub sub formă de infuzie, decoct, tinctură, sirop și pulbere.

Cum se prepară:

Infuzia de gențiană se prepară din 20 g de rădăcină uscată, peste care se toarnă 500 ml de apă clocotită și se lasă la infuzat.

Decontul de gențiană se prepară din 20 g de rădăcină pisată, ce se fierbe în 500 ml de apă timp de 5-10 minute.

Pulberea de obține prin măcinarea rădăcinii uscate.

Tinctura de gențiană se prepară din 30 g de rădăcină mărunțită, care se lasă la macerat în 200 ml de alcool de 50 de grade pentru 10-15 zile. După macerare se filtrează și se pot administra 10-15 picături pe zi.

Contraindicații:

Gențiana nu este recomandată femeilor însărcinate și celor care alăptează. De asemenea, persoanele care suferă de hipertensiune nu trebuie să consume gențiană. În general, ca efecte adverse, gențiana poate provoca dureri de cap.

Distribuie
post-img
Prev post

MÂNCATUL NOAPTEA CREȘTE NIVELUL ZAHĂRULUI DIN SÂNGE

Next post

PIETRE LA RINICHI, SIMPTOME ȘI PREVENIRE

post-img