EPILEPSIA
Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos central si se caracterizeaza prin activitatea anormala a creierului, aspect ce duce la aparitia crizelor de epilepsie, a convulsiilor si a unui comportament neobisnuit, uneori chiar cu pierderea constientei.
Boala nu depinde de sex și vârstă. Potrivit experților, până la 70% dintre persoanele cu această patologie pot trăi fără atacuri ale bolii, cu condiția unui diagnostic adecvat și a unui tratament în timp util. Tratamentul corect selectat al epilepsiei poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacientului.
O criză de epilepsie este o manifestare clinică a unei secreții focale sau generalizate excesive bruște în neuronii cortexului cerebral. Crizele epileptice se manifestă sub formă de convulsii spontane de scurtă durată, de natură involuntară (tulburări motorii cu o tulburare temporară a sensibilității, sfere de gândire și autonomie). Adesea, în timpul crizelor epileptice, pacientul își pierde cunoștința și controlul asupra funcțiilor vezicii urinare și intestinelor. În centrul patogeneticii fiecărui atac este o supraexcitare bruscă excesivă a conexiunilor neuronale, din cauza căreia se formează un focar convulsiv, care provoacă aceste convulsii.
Convulsiile sunt caracterizate prin lipsuri minore de memorie, spasme musculare scurte și convulsii severe prelungite.
Cauzele bolii
O descărcare excesivă a neuronilor creierului apare din cauza schimbărilor organice sau a modificărilor determinate funcțional în anumite zone ale cortexului cerebral. Creierul rămâne intact, se modifică doar activitatea electrică din celulele structurilor nervoase.
Epilepsia este congenitală și dobândită
Motivul dezvoltării epilepsiei congenitale se datoreaza defectelor genetice ale structurilor creierului, din cauza cărora acesta se află într-o pregătire constantă pentru convulsii, care în orice moment poate „detona” cu un atac. Astfel de defecte genetice sunt provocate de următorii factori:
hipoxie în timpul sarcinii;
infecții în perioada prenatală (rubeolă, toxoplasmoză, infecție cu herpes);
leziuni la naștere.
Cauza epilepsiei dobândite este impactul asupra creierului a unui factor nefavorabil, din cauza căruia se formează un focar epileptic specific într-una dintre emisfere, generând un impuls electric excesiv. Până la un anumit punct, structurile antiepileptice ale creierului sunt capabile să-l niveleze, dar la așa-numita „ora de vârf” descărcarea electrică „rupe” protecția și se manifestă printr-o criză.
Factori provocatori:
hipoxie intrauterină, traumatisme la naștere;
predispoziție ereditară;
leziuni cerebrale;
diverse infecții ale structurilor creierului (meningită, encefalită, neurocisticercoză);
boli provocate somatic sau virusologic;
neoplasme;
anomalii în dezvoltarea creierului;
accident vascular cerebral;
un efect secundar al anumitor medicamente (neuroleptice, antidepresive, antibiotice);
unele sindroame genetice;
expunerea la substanțe chimice toxice, alcool
stresul, lipsa de somn si anxietatea.
Acești factori duc la formarea unei cicatrici cu un chist în centrul leziunii, care poate umfla și comprima structurile din apropiere, ceea ce provoacă iritarea terminațiilor nervoase și provoacă o convulsie cu o posibilă pierdere a conștienței. Condițiile stresante, suprasolicitarea psiho-emoțională, suprasolicitarea, lipsa sau excesul de somn, schimbările climatice, lumina puternică și așa mai departe pot provoca la fel un atac de epilepsie.
Tipuri de epilepsie
Epilepsia este clasificată în funcție de tipul de convulsii care caracterizează boala. Se ia in considerare si etiologia patologiei. Există două grupe de convulsii – parțiale și generalizate.
1. Crizele parțiale sau focale apar din cauza leziunilor uneia sau mai multor zone ale creierului. Acest grup include următoarele forme: epilepsie ușoară, complexă, jacksoniană, temporală și frontală.
Crizele focale sunt împărțite în:
simple – procedează fără tulburări de conștiință, se manifestă prin simptome motorii, somatosenzoriale, vegetative și mentale;
complexe – se manifesta cu pierderea cunoștinței sau cu încălcarea acesteia.
2. Crizele generalizate se caracterizează prin implicarea ambelor emisfere ale creierului în proces. Acest grup este împărțit în următoarele forme:
primare, idiopatice (au caracter benign și sunt ușor de tratat);
secundar, simptomatic (se dezvoltă după un efect dăunător asupra structurilor creierului).
Un grup separat este format din crize de epilepsie neclasificate, care nu pot fi atribuite formelor enumerate mai sus, precum și crize neonatale.
Există convulsii repetate (provocate, ciclice, aleatorii) și pe termen lung, care se numesc „status epilepticus”.
Simptome de epilepsie
Epilepsia se caracterizează prin diferite simptome, iar intensitatea și trăsăturile lor depind de localizarea focarului paroxistic și de motivele care l-au provocat, de tipul expresiei convulsive. Epilepsia (ca proces fiziologic) are următoarele faze clinice ale cursului tulburărilor convulsive:
ictal – perioada atacului;
postictal – convulsii
interictal – timpul dintre atacuri.
O criză de epilepsie se caracterizează prin convulsii tonice (persistente, prelungite) și clonice (rapide) și pierderea cunoștinței. Înainte de un atac, există adesea o scurtă tulburare halucinantă a conștiinței, greață, slăbiciune și amețeli.
În momentul declanșării fazei tonice, pacientul emite un sunet (din cauza contracției mușchilor laringelui) își pierde cunoștința, își mușcă limba și cade din cauza convulsiilor care au început în corp și membre. Există o încălcare a reacțiilor pupilare la lumină, stop respirator, paloare și apoi cianoză a feței.
O criză parțială (mică) este o tulburare pe termen scurt a conștienței. Pacientul rămâne în picioare, fața îi devine palid și ochii îi strălucesc. Se notează convulsii clonice ale mușchilor individuali.
După începerea fazei clonice (2-3 minute) – acestea sunt contracții sacadate ale mușchilor picioarelor și brațelor, gâtului, trunchiului. Respirația este răgușită, zgomotoasă; limba se scufundă, iar din gură apare spumă. Treptat, contracțiile scad, corpul se relaxează.
În timpul relaxării, pacientul nu răspunde la stimuli, nu există o reacție la lumină (pupilele dilatate), apare urinare involuntară. Conștiința se limpezește numai după câteva minute, după care persoana cade într-un somn adânc. Pacientul nu își amintește atacul în sine. Se simte copleșit și foarte obosit.
Natura crizelor epileptice în fiecare caz în parte depinde de tipul de boală și de modul în care este tratată epilepsia. Boala, într-o formă ușoară, se caracterizează prin atacuri rare, care au aproape același caracter. Forma severă este adesea însoțită de convulsii zilnice. Sunt de altă natură, apar la rând de 5-10 ori. În acest caz, pacientul are status epilepticus. Putem spune că acesta este un atac non-stop, țesut dintr-o serie de convulsii, fără a limpezi mintea. În această stare, este necesar să se înceapă imediat măsurile terapeutice.
Important! Primul ajutor pentru un pacient în timpul unei crize epileptice
Dacă o persoană are o criză epileptică al cărei tratament este imposibil, ii puteți acorda primul ajutor pana ajunge ambulanta. Acesta constă în prevenirea inghitirii limbii. Este necesar să introduceți un obiect nesolid (din cauciuc, de exemplu) între fălcile pacientului. Sub cap puneți-i ceva moale (haine pliate, o geantă moale) pentru a preveni rănirea. Limitați lumina asupra ochilor pacientului acoperindu-i cu ceva întunecat (astfel criza trece mai repede). În timpul unui atac, o persoană nu trebuie sa fie mutată.
Diagnosticul de epilepsie
În medicina modernă, nu există teste convingătoare pentru diagnosticarea epilepsiei, dar există un anumit set de măsuri care vă permit să faceți un diagnostic precis de epilepsie. Instituțiile medicale utilizează algoritmi moderni de diagnosticare care permit să se prescrie un tratament eficient pentru epilepsie.
Complexul de studii de diagnostic includ:
studii anamnestice detaliate ale pacientului, studiul factorului ereditar și al simptomelor, examen neurologic;
înregistrarea video a convulsiilor este de o importanță semnificativa;
RMN, CT și tomografie cu emisie de pozitroni;
electroencefalografia este metoda principală care vă permite să înregistrați modificări în activitatea electrică a creierului (cu ajutorul acestui studiu este posibil să găsiți așa-numita „undă de vârf”), care indică tulburări de activitate.
Este important de menționat că activitatea epileptică este în anumite circumstanțe inerentă în 10% dintre persoanele sănătoase. În același timp, la pacienții cu epilepsie în 40% dintre cazuri se observă o electroencefalogramă fără tulburări. Pentru a clarifica diagnosticul, acestor pacienți li se prescrie un EEG secundar, un test provocator, multe ore de monitorizare video-electroencefalogramă.
Echipamentele moderne de diagnosticare permit nu numai detectarea modificărilor patologice ale activității creierului, ci și determinarea localizării focarului pregătirii convulsive în raport cu lobii creierului. De asemenea, pacientului i se prescriu analize de sânge de laborator pentru a determina tulburările metabolice.
Pentru a studia starea vaselor fundului de ochi și starea discurilor vizuale, pacientul este examinat de un oftalmolog. De asemenea, dacă este necesar, în diagnostic și tratament sunt implicați specialiști de alte profiluri.
Metode de tratament
Tratamentul medicamentos
Acesta se stabileste de catre medicul specialist in functie de toti parametri de mai sus si in functie de complexitatea cazului. Tratamentul epilepsiei, ca orice altă boală, se bazează pe principiile actualității, complexității, duratei și continuității. Prin urmare, medicii recomandă insistent să nu se ignore simptomele alarmante, iar la primele lor manifestări, să solicite ajutor medical.
Intervenția chirurgicală
Operația este indicată pacienților cu formă de epilepsie focală rezistentă la medicamente. Potrivit statisticilor, majoritatea pacienților experimentează o ameliorare postoperatorie pe termen lung a convulsiilor. De aceea, specialiștii recomandă tratament chirurgical pacienților cu convulsii parțiale (focale) complexe, cu sau fără convulsii secundare generalizate, care nu au fost ajutați de medicamente antiepileptice adecvate.
Neurostimulare
Este o terapie paliativă pentru pacienții cu epilepsie rezistentă la medicamente care nu pot fi supuși unei intervenții chirurgicale radicale.
Stimularea nervului vag este o abordare utilizată pe scară largă, deoarece provoacă o reducere consistentă a activității convulsive în mai mult de 50% din toate cazurile clinice. Metodele moderne includ si stimularea transcutanată a nervilor vag și trigemen.
