Clicky

CE ȘI CÂT SĂ MĂNÂNCI ÎNAINTE DE ANTRENAMENTUL SPORTIV?

Tot mai multe persoane optează pentru un stil de viață sănătos și dedică câteva ore pe săptămână, chiar și în fiecare zi, sportului și antrenamentului la sală.

Cu cât activitatea sportivă este mai susținută, cu atât nevoia de alimentație sănătoasă este mai mare. Indiferent de momentul din zi când are loc antrenamentul sportiv, dimineața sau în a doua parte a zilei, este important să știm ce anume este bine să mâncăm înainte de antrenament

Dacă preferi să faci mișcare dimineața, la prima oră, este indicat să iei măcar o gustare sau o băutură bogată în nutrienți, explică dr. Roxana Mitulescu.

Ce ai putea mânca dimineața, înainte de antrenamente? De exemplu, un bol cu fulgi de ovăz cu lapte degresat și un fruct, musli (fără zahăr) cu lapte degresat și fructe confiate, două felii de pâine integrală cu omletă și o roșie sau o banană. Chiar dacă la început ți se va părea greu să iei micul dejun, în timp vei câștiga un obicei sănătos.

Dacă reușești să iei masa cu aproximativ patru ore înainte de antrenament, atunci poți consuma o masă de 600-800 kcal. Dacă, în schimb, masa este cu maximum două ore înainte, 300-400 kcal sunt suficiente.

Se recomandă ca aproximativ 60-80% din aportul caloric de la masă să fie alcătuit din carbohidrați, precizează dr. Roxana Mitulescu.

Surse potrivite de carbohidrați:

-Pâine integrală;

-Cereale și fulgi de ovăz;

-Paste;

-Orez;

-Fasole;

-Cartofi (în coajă) și alte legume cu conținut de amidon.

Înainte de a face efort ar trebui să consumi și proteine. Surse potrivite de proteine: carnea slabă, peștele, laptele, brânza, iaurtul, fasolea, lintea, nucile.

Necesarul proteic al unui adult este de aproximativ 0,75 g/kg pe zi. Pentru sportivii de performanță și atleții de anduranță necesarul este mai crescut și anume 1,2-1,7 g/kg pe zi.

Distribuie
post-img
Prev post

PODBALUL – PROPRIETĂȚI VINDECĂTOARE

Next post

CURIOZITĂȚI DESPRE LACRIMI

post-img