Cardiomiopatia este un termen general pentru un grup de boli cardiace neinflamatorii caracterizate de leziuni miocardice, însoțite de insuficiență cardiacă, aritmii și mărirea camerelor cardiace (atrii și ventriculi). Boala apare atât la bărbați, cât și la femei, indiferent de vârstă și de ritmul de viață. Este important să se diagnosticheze patologia în timp util pentru a lua măsuri și pentru a opri progresia ulterioară.

Tratamentul cardiomiopatiei este preponderent medical, vizând ameliorarea simptomelor și prevenirea dezvoltării complicațiilor. Chirurgia cardiacă se efectuează destul de rar, conform indicațiilor.

Etiologia bolii

Dezvoltarea acestei boli se bazează pe procese distrofice, fibroase și sclerotice în celulele cardiace (cardiomiocite), ducând la hipertrofie (o creștere a dimensiunii inimii) și la disfuncție ventriculară. Patologia se caracterizează prin deplasarea valvei mitrale înainte spre septul interventricular.

Cardiomiopatia este o boală idiopatică care poate avea sau nu o etiologie cunoscută sau necunoscută.

Când apar leziuni miocardice primare, a cărei cauză nu este cunoscută, se vorbește despre patologia primară. Cauzele posibile care pot provoca modificări ale mușchiului inimii includ:

• diferite tipuri de infecții virale;

• miocardită transferată în trecut;

• tulburări ale reglării imune și endocrine;

• efecte toxice și alergice asupra cardiomiocitelor.

Cardiomiopatia secundară are o etiologie cunoscută și o asociere clară cu un factor provocator, care este boala cardiacă sistemică. Factorii includ boala cardiacă ischemică, hipertensiunea arterială, vasculita, miocardita, patologiile difuze ale țesutului conjunctiv, distrofia miocardică, precum și afecțiunile cauzate de efectele negative ale anumitor medicamente, substanțe toxice și alcool.

Tipuri și simptome de cardiomiopatie

În funcție de tipul de deteriorare a structurilor mușchiului inimii și de cursul modificărilor în celulele inimii, cardiomiopatia este împărțită în trei tipuri:

1. dilatata sau congestiva

2. hipertrofica

3. restrictiva

Această clasificare se bazează pe o evaluare a circulației sanguine a inimii, care deja la începutul bolii face posibil ca medicul cardiolog, în multe cazuri, să determine în ce direcție poate fi căutată cauza patologiei.

Cardiomiopatia dilatată este însoțită de o încălcare a funcției contractile a miocardului cu o expansiune semnificativă a cavităților inimii. O scădere a contractilității duce la o creștere a presiunii în ventriculul stâng, apoi în ventriculul drept. Cel mai adesea, patologia este asociată cu tulburări genetice (aproximativ 20% din cazurile de boală sunt familiale), precum și cu eșecuri ale reglării imune.

Cardiomiopatia dilatată este diagnosticata, în principal, la tineri (20-40 de ani), dar apare și la copii și vârstnici. Aproximativ 10% dintre pacienți nu prezintă simptome.

Printre simptome se regasesc: dureri de inima, oboseală rapidă, dificultăți de respirație la efort ușor, atacuri de astm cardiac, piele palida, umflarea picioarelor, durere la nivelul ficatului, umflarea venelor gâtului.

Cardiomiopatia hipertrofică este o îngroșare a pereților mușchiului inimii și o scădere a volumului camerelor ventriculare, în cele mai multe cazuri dimensiunea inimii poate sa creasca. Din aceasta cauză, circulația sângelui în cavități este perturbată treptat. Dacă cardiomiopatia cu hipertrofie nu este tratată în timp util, atunci, în timp, pacientul dezvoltă insuficiență cardiacă congestivă.

Foarte des, cardiomiopatia hipertrofică este asimptomatică sau cu semne minore. Simptomele tipice includ: dureri în piept, dispnee, slăbiciune și amețeli, predispunere la leșin.

Cardiomiopatia restrictivă este un tip destul de rar de leziune miocardică, în care manifestările fibrozei și endocarditei miocardice sunt combinate cu relaxarea diastolică a ventriculilor. Datorită imobilității pereților mușchiului inimii, funcția sa contractilă este perturbată, în urma căreia apar boli cardiovasculare.

Cardiomiopatia restrictivă poate exista ca patologie separată sau poate fi rezultatul unei game largi de boli de inimă, care trebuie luate în considerare și excluse în procesul de clarificare a diagnosticului principal. Complexitatea diagnosticării formei restrictive constă și în faptul că pacientul are simptome evidente de patologie deja în stadiul terminal, când se dezvoltă insuficiența cardiacă. Pacienții se plâng de urmatoarele manifestări: slăbiciune la efort ușor, un abdomen mărit din cauza acumulării de lichid în peritoneu, edem periferic, hepatomegalie, amețeli și dureri de cap, mărirea venelor gâtului, slabiciune musculara, scăderea apetitului și pierderea nerezonabilă în greutate.

Cardiomiopatia secundară, în funcție de cauza care a determinat dezvoltarea ei, este împărțită în următoarele forme:

• alcoolica – apare ca urmare a consumului prelungit de alcool

• cardiomiopatie dishormonală – apare cu tulburări metabolice și hormonale

• ischemica

• toxica – provocata de influența toxinelor și a factorilor fizici externi asupra organismului

• tonsilogenă este o consecință a bolilor amigdalelor sau adenoidelor (amigdalita cronică).

Continuam maine dezvoltarea subiectului, cu etapele cardiomiopatiei si posibilele tratamente ale acesteia.