Clicky

ATACUL ISCHEMIC TRANZITOR, UN MARE SEMN DE ALARMĂ PENTRU SĂNĂTATEA TA!

Un accident ischemic tranzitor (AIT) este un semn care poate anunța apariția unui accident vascular celebral.
Cele două afecțiuni se manifestă similar, doar că accidentul ischemic tranzitor provoacă o întrerupere temporară a fluxului sangvin către creier, fără a cauza moartea țesutului cerebral.
Accidentul ischemic tranzitor apare când fluxul sanguin către o parte a creierului este temporar redus sau blocat, de cele mai multe ori din cauza unui cheag de sânge, notează Institutul RoNeuro.
Semnele și simptomele atacului ischemic tranzitoriu:
– Slăbiciune/scăderea forței musculare instalată brusc sau senzație de amorțire a feței, picioarelor sau mâinilor, gura căzută într-o parte;
– Confuzie, dificultate de vorbire, dificultate în a înțelege ce se vorbește, apărute brusc;
– Tulburare de vedere (vedere neclară, vedere dublă, pierderea vederii);
– Mers cu dificultate, pierderea coordonării, tulburări de echilibru, amețeală.
AIT-ul poate dura doar câteva minute, iar simptomele se remit adesea înainte ca pacientul să se prezinte la medic, de multe ori neglijând simptomele trecatoare. De fapt, mulți oameni nici nu știu că au avut un accident ischemic tranzitor.
Însă, riscul de accident vascular cerebral la pacienții care au suferit un atac ischemic tranzitor este foarte mare în perioada imediat urmatoare evenimentului, de aceea este considerat un semnal de alarmă pentru dezvoltarea unui deficit neurologic permanent.
Acesta este motivul pentru care diagnosticarea corectă și imediată, precum și un tratament corespunzător sunt foarte importante.
Prevenire:
Accident ischemic tranzitor poate să fie prevenit printr-un stil de viață sănătos, în care alimentația sănătoasă și mișcarea sunt prioritare. Trebuie să avem grijă de limitarea colesterolului și a grăsimilor, să renunțăm la fumat, să diminuăm consumul de sare, să controlăm diabetul și să avem grijă să ne păstrăm o greutate normală.

 

Distribuie
post-img
Prev post

CURA CU ULEI DE FLOAREA - SOARELUI

Next post

VREAU SA STII!

post-img