Arnica este o plantă care crește în regiunile montane, fiind cunoscută și sub denumirea de arnica montana.

Deși are proprietăți terapeutice deosebite, a devenit extrem de rară, deoarece nu se cultivă, ci crește sălbatic. De la arnică, în scop terapeutic se folosesc doar florile.

Arnica conține uleiuri volatile, arnidiol, colină, acid cafeic. Preparatele din arnică au acțiune antiseptică, antiiflamatoare, antidiabetică și cicatrizantă. Crema din arnică este un bun remediu în cazul rănilor provocate de căzături la copiii mici.

De asemenea, arnica tratează și laringita și răgușeala.

Moduri de preparare:

Crema de arnică are numeroase beneficii prin proprietatile antiinflamatoare si antiseptice. Aceste preparat contribuie la reducerea umflaturilor si ameliorarea durerii. Din acest motiv, cremele cu arnica se pot folosi dupa interventii chirurgicale, precum si pentru zonele inflamate de la nivelul picioarelor si gleznelor, daca pacientii au probleme cu ligamentele si tendoanele.

Ceai de arnică. Infuzia se prepară din 2 lingurițe de flori de arnică mărunțite, opărite cu 250 ml de apă clocotită. Se lasă ceaiul la infuzat 10-15 minute. Cu acest ceai se face gargară de câteva ori pe zi în caz de laringită și de răgușeală.

Tinctura de arnică se prepară din 20 g de flori de arnică macerate timp de 10 zile în 100 ml de alcool. Tinctura de arnică se folosește pentru a trata echimoze, lovituri și entorse. O altă variantă este tinctura preparată din rădăcini de arnică macerate în rachiu. Aceasta poate trata loviturile și degerăturile.

Arnica este rareori folosită ca remediu cu administrare internă și doar numai în concentrații extrem de mici, considerate sigure pentru consum.

Atenție! Această plantă trebuie administrată doar la recomandarea unei persoane cu competențe în fitoterapie, deaorece consumată în cantități mari poate provoca paralizia centrilor nervoși. Totodată, arnica este contraindicată femeilor însărcinate și celor care alăptează.