Să-ți fie frică de înălțimi este normal. Dar această teamă trebuie să fie rațională și adecvată situației. E destul de înfricoșător să te uiți de la balcon in jos dacă te afli mai sus de etajul zece? Zborul cu avionul este o tortură atât de groaznică pentru tine încât ești gata să renunți la vacanță? E posibil să suferi de acrofobie – o frică patologică de înălțime.

Acrofobia este o frică irațională, prea puternică și nepotrivită de înălțime, care poate aduce o persoană într-o stare incontrolabila, poate provoca un atac de panică și alte simptome severe, paralizandu-i activitatea normală.

De-a lungul timpului, boala poate forma un comportament de evitare, atunci când o persoană, dându-și seama de fobia, refuză fundamental să facă ceva care o poate provoca – de exemplu, să zboare cu avionul, să folosească scări rulante în metrou sau să se ridice mai sus de etajul zece. Acest comportament de evitare ii poate afecta grav calitatea vieții.

În general, să simți frică atunci când ești la înălțime este o reacție naturală a omului. Dacă te simți îngrozit când te uiți in jos din balcon de la etajul 32 sau dacă te simți amețit in varf de munte, este cumva normal.

Frica și anxietatea la altitudine este prezentata ca un spectru care începe cu un dezechilibru fiziologic în percepția altitudinii, când persoana care se uită catre pământ dintr-un punct înalt are impresia că este mult mai departe de sol decât este in realitate. Această reacție nu este considerată o problemă.

A doua etapă, mai severă, se numește intoleranță vizuală la înălțime – aceasta este o frică pronunțată în care o persoană simte disconfort, se teme să nu piardă controlul asupra corpului și să cadă. Această afecțiune nu mai este considerată normală, dar nu ajunge la o fobie cu drepturi depline.

Gradul extrem, patologic al fricii este acrofobia. Acrofobia este una dintre cele mai comune fobii din lume. Potrivit studiilor, apare la 5-6% dintre oameni, la femei mai des decât la bărbați. De asemenea, formele specifice de acrofobie sunt adesea întâlnite la copii și adolescenți.

Declanșatorii acrofobiei sunt diferiți pentru fiecare. Orice locuri „înalte” pot provoca un atac: munții, un avion, etajele superioare ale clădirilor, poduri mari, pasaje supraterane și scări rulante. Uneori, frica și anxietatea apar atunci când se uită la o fotografie făcută din vârful unui munte sau chiar înainte ca o persoană să urce un varf înalt.

Este general acceptat că acrofobia se dezvoltă în general în același mod ca și alte fobii. Organismul reacționează exagerat la un declanșator din cauza experienței negative, a predispoziției genetice sau a altor motive. Dar există o altă explicație pentru acrofobie. Conform teoriei navigației avansate, o persoană care se află la mare altitudine tinde să exagereze percepția distanței față de alte obiecte.

Când stăm pe balconul de la etajul 20, ni se poate părea că sunt multe sute de metri până la sol – deși în realitate nu sunt mai mult de 100. Acest mecanism natural funcționează ca un avertisment și ne face să evaluăm riscurile si sa ne gandim la consecinte.

Acrofobia are și subspecii:

kremnophobia – frica de stânci și abisuri;

bathophobia – frica de pante și scări;

aerofobie – frica de a zbura în avioane și elicoptere;

gephyrophobia – frica de a trece un pod.

Frica de înălțime se manifestă prin simptome clasice de anxietate care apar atunci când o persoană se află la înălțime:

• anxietate excesivă;

• ameţeală;

• dorința de a părăsi locul „înalt” cât mai curând posibil;

• derealizare și depersonalizare;

• frica de a muri;

• un sentiment de pierdere a controlului asupra propriei persoane;

• tremur în corp;

• gură uscată;

• puls rapid.

• Uneori, acrofobia duce la leșin și leșin.

Cauzele acrofobiei

Frica de înălțime apare de obicei în copilărie. Această boală poate fi cauzată de diverse motive – atât psihologice, cât și somatice.

Experiență traumatică

Adesea, acrofobia este rezultatul experiențelor neplăcute asociate cu înălțimile. Ar putea fi o turbulență severă într-un avion, o cădere de la o înălțime mare sau altceva.

Genetica

Există tot mai multe lucrări științifice care arată că frica de înălțime poate fi rezultatul unei mutații genetice și poate fi transmisă de la părinți la copii. Astfel, oamenii de știință olandezi au descoperit că până la 33% din cazurile de fobii asociate cu diverse situații pot fi moștenite.

Tulburări neurologice

Aparatul vestibular este responsabil de echilibru. Dacă munca lui este perturbată, persoana suferă de amețeli și instabilitate. La mare altitudine, când se privește în jos, aparatul vestibular este suprasolicitat, deoarece ochii nu găsesc repere pentru mișcare în spațiul apropiat. Prin urmare, la persoanele cu tulburări vestibulare, acrofobia apare mult mai des. Într-un studiu, aproape 52% dintre pacienții cu această tulburare s-au plâns și de rău de mișcare într-o mașină, un alt simptom al slăbiciunii vestibulare.

Dacă acrofobia este asociată cu tulburări ale aparatului vestibular, ea ar trebui în primul rând adresată nu unui psiholog sau psihiatru, ci unui neurolog care va prescrie medicamente.

Cum să faci față acrofobiei?

Acrofobia trebuie vindecată, altfel boala se poate agrava și se poate dezvolta într-o tulburare de anxietate. În același timp, este foarte posibil să scăpați complet de această boală. Fiecare caz este individual, dar, în general, se folosește un tratament complex, constând în psihoterapie și medicamente care ajută la ameliorarea fricii.

Frica de înălțime se dezvoltă de obicei în copilărie. Adesea, acrofobii sunt copii care au căzut de pe o bară orizontală, pat, trambulină și au experimentat un stres sever. Experiența negativă este fixată în mintea lor tânără. Iar ulterior, o frică copleșitoare apare chiar și atunci când nu există niciun motiv de panică. Persoană s-ar putea să nu o asocieze cu căderea experimentată, deoarece a uitat de acel incident.

De asemenea, supraprotecția parentală poate servi și ca un impuls pentru dezvoltarea acrofobiei. Părinții încep să sperie copilul în încercarea de a-l avertiza. Și o fac chiar și atunci când nu există o amenințare reală la adresa vieții. Trebuie să îi explici calm copilului unde se poate juca și unde nu.

Frica de înălțime se poate dezvolta la persoanele anxioase care sunt obișnuite să controleze mereu situația. De exemplu, o astfel de persoană, fiind la înălțime, a alunecat sau și-a pierdut echilibrul. Pierderea controlului îl va afecta foarte mult, pentru că tiparul este fixat în mintea lui: eu controlez viața, așa că nu se poate întâmpla nimic rău. El percepe un simplul eșec ca pe ceva terifiant.

Acrofobia este tratată destul de eficient cu ajutorul terapiei cognitiv comportamentale. Se poate rezolva în doar o lună de consultații. Mai întâi, persoana este invatata să se relaxeze. O persoană relaxată este o foaie goală de hârtie pe care poti „not” convingerile utile. În timp ce pacientul se află într-o stare meditativă, psihologul pronunță fraze într-o formă afirmativă. Așa se „rescrie” reacția corpului și se creează un nou comportament într-o situație în care o persoană experimentează o frică de înălțime.

A doua etapă este eliminarea fobiei în sine. Aici funcționează bine tehnica numită expunere. Pacientul își imaginează sau observă în realitate ceva care îi provoacă frică – în timp, acest lucru ajută la acceptarea unor astfel de situații și la încetarea să-i fie frică.

La început, acest lucru se întâmplă în scene imaginare. Apoi pacientul, cu sprijinul unui psiholog, își întâlnește frica în realitate – de exemplu, într-un zgârie-nori sau pe o roată Ferris. Dacă în acest moment o persoană începe să experimenteze panică, atunci trebuie să faceți un pas înapoi. Frica trebuie tratată treptat, fără grabă.