Statisticile medicale se lovesc de tot felul de idei preconcepute pe care pacientii si rudele lor le transmit din generatie in generatie si ajung sa “functioneze” ca litera de lege in unele situatii. Va prezentam 6 mituri medicale, pe care cu siguranta le-ati auzit de-a lungul vremii si este posibil chiar si dumneavoastra sa credeti in ele.

#Mitul Nr. 1: Celulele nervoase nu se refac!

Chiar daca am auzit aceasta fraza inca de mici, adevărul este mult mai optimist: celulele nervoase se pot restaura. Chiar și la pacientii adulții. Adevărat, zonele în care este posibilă această recuperare sunt limitate la hipocamp (care este responsabil de memorie) și la bulbul olfactiv. Dar refacerea celulelor nervoase este departe de a fi principalul lucru într-o situație catastrofală, când atacul cerebral duce la moartea neuronilor. Celulele nervoase învecinate pot prelua parțial funcția celor pierdute, formând noi legături neuronale. Abundența acestor conexiuni este cea care asigură refacerea celor pierdute sau învățarea noului și se numește „neuroplasticitate”. Această opțiune ajută o persoană să se recupereze, de exemplu, după un accident vascular cerebral – uneori aproape complet!

#Mitul Nr. 2: Marasmusul senil nu ocolește pe nimeni!

Diagnosticul de „marasmus senil” în medicină nu există. Există un concept de „scădere a funcțiilor cognitive”, care are gradații de la ușoară pana la gravă. Dar se doreseet a defini o afecțiune care este însoțită de procese ireversibile si care afectează întregul corp uman la nivel celular, provocand distrugerea neuronilor responsabili de activitatea intelectuală și comportamentală. Declinul cognitiv sever este demența.

Funcțiile cognitive scad oarecum în mod normal odată cu vârsta. Există mecanisme genetice pentru acest fenomen nefericit, dar mult mai des tulburările cognitive se dezvoltă pe măsură ce îmbătrânim „din neutilizare”. Aceasta este chiar situația în care o persoană așteaptă cu nerăbdare sa iasa la pensie pentru a nu face nimic, iar în primii doi ani de lenevie se schimbă atât de mult încât foștii colegi nici nu-l mai recunosc. Dacă creierul primește în mod regulat partea sa dintr-o încărcătură intelectuală diversă, fezabilă pentru rezolvarea problemelor și provocărilor, acesta va îmbătrâni mult mai încet. Un astfel de creier îi va oferi proprietarului o vârstă înaintată, o minte limpede și o memorie destul de puternică.

#Mitul Nr. 3: Demența se poate vindeca!

Cu această speranță, rudele pacientului vin la un psihiatru sau la neurolog: „Domnule doctor, am fost la atât de mulți doctori, și nimeni nu ne-a ajutat… Sunteți ultima speranță!”.

Din păcate, demența nu poate fi vindecată, cel mult se cauta solutii sa încetinească cât mai mult procesul de dezintegrare și să simplifice viața rudelor unei persoane bolnave. Cu cât este diagnosticată mai devreme, cu atât puteți să vă pregătiți psihologic pentru dificultățile viitoare, să vă concentrați asupra indicatorilor medicali care ar trebui monitorizați în permanență. Dar minuni, din păcate, nu exista.

Decăderea personalității este ireversibilă și nu există un astfel de medicament care să o poată pune înapoi cărămidă cu cărămidă.

#Mitul Nr.4: Dacă iei pastile antidepresive, vei deveni dependent

Frica pacienților de a lua antidepresive este bine cunoscută oricărui neurolog și psihiatru. Există oponenți disperați ai antibioticelor care cred că prima pastilă va provoca rezistența tuturor bacteriilor și va garanta pacientului probleme serioase în viitor. În același timp, nimeni nu se teme să bea analgezice combinate sau medicamente care conțin tranchilizante.

Situația reală este următoarea: mecanismele de dezvoltare a dependenței de droguri sunt diferite. Unele medicamente pot crea dependență și, prin urmare, durata tratamentului este limitată la o perioadă de timp sigură, iar medicul va va avertiza cu siguranță despre posibilele pericole. Dar antidepresivele nu creează dependență. La fel ca si pastilele pentru tensiunea arterială. Ambele medicamente pot fi prescrise pe viață.

#Mitul Nr.5: Oamenii fericiți nu devin depresivi

Dacă ar fi atât de simplu! Dar, din păcate, există factori externi care provoacă dezvoltarea bolilor mintale (nu doar depresie, de altfel): o ceartă cu cei dragi, probleme la locul de muncă, situații conflictuale insolubile, lipsa banilor, nevoia de a se muta în altă țară.

Dar există si factori interni. Se presupune că acestea sunt un fel de mecanisme genetice care perturbă biochimia normală și încep un proces dureros, deși în exterior o persoană are absolut totul pentru a fi fericita. Depresia poate afecta pe oricare dintre noi. La fel cum o tumoare nu se dezvoltă neapărat la un fumător înrăit.

#Mitul Nr. 6: Hipertensiunea are cauze care trebuie găsite

De multe ori, pacientii ii acuza pe medici ca nu le explica clar motivele hipertensiunii de care sufera. Intradevar, uneori, o mică tumoare în glandele suprarenale duce la o creștere a presiunii arteriale. Alteori, problemele cu rinichii poate declansa hipertensiunea. Dar cel mai adesea, cauzele hipertensiunii se află la nivel genetic, iar medicina modernă nu a atins încă nivelul de dezvoltare, astfel încât un cardiolog să poată obține un model al unei gene de pe tabel, să i-o arate pacientului și să spună: „Acesta este motivul!”.

Tot ce poate face un cardiolog este să explice că hipertensiunea arterială se datorează parțial ghinionului la loteria genetică, parțial din cauza stilului de viață și a altor factori, dintre care unii pot fi influențați, iar alții nu.