Clicky

5 REMEDII ÎMPOTRIVA ÎNȚEPĂTURILOR DE ȚÂNȚARI, PE CARE LE GĂSIM ÎN BUCĂTĂRIE

Sezonul țânțarilor se apropie, la fel și înțepăturile acestora. Deși nu sunt de așa natură încât să ne pună sănătatea în pericol, trebuie să recunoaștem că pișcăturile țânțarilor sunt destul de supărătoare prin efectele lor, atât în cazul adulților, cât mai ales în cazul copiilor.

Dincolo de produsele împotriva mușcăturilor de insecte, pe care le găsim în comerț, este bine să știm că avem la îndemână multe remedii naturale pe care le putem folosi pentru prevenirea sau tratarea înțepăturilor de țânțari.

Iată o serie de remedii împotriva înțepăturilor de țântari:

1.Ceapa, pe care o avem cu toții în bucătărie, ne poate ajuta cu adevărat în lupta cu țânțarii. O ceapă tăiată în două și așezată lângă pat ține țânțarii la distanță de noi. Dacă totuși am fost înțepați de țânțari, senzația de mâncărime dispare dacă pe locul mușcăturii punem suc de ceapă.

2.Busuiocul este o plantă medicinală recomandată în cazul înțepăturilor de insecte în general. Pentru a scăpa de efectele neplăcute ale înțepăturilor de insecte, mâncărimi și umflături, se freacă locul afectat cu frunze proaspete de busuioc sau cu suc preparat din frunze proaspete de busuioc.

3. Lămâia, datorită efectului antiseptic și cicatrizant, sucul de lămâie poate să calmeze înțepăturile de insecte.

4.Otetul de mere este o bună alegere pentru a ne proteja împotriva mușcăturilor de țântari, protejându-ne astfel pielea.

5. Pătrunjelul, alimentul-medicament, ne este de folos și în tratarea înțepăturilor de țânțari. Sucul proaspăt de pătrunjel ajută la reducerea senzației de mâncărime și la vindecarea mușcăturilor de țânțari.

Distribuie
post-img
Prev post

INSUFICIENTA CARDIACA EPISODUL 2

Next post

ATENȚIE! POȚI FACE SALATE DIN BURUIENI!

post-img