
- 0 Comentarii
- CampionInSanatate
4 CEAIURI ÎMPOTRIVA ENTEROCOLITEI
Enterocolita reprezintă o inflamație a intestinului subțire și a intestinului gros de natură infecțioasă sau alergică. Această boală este foarte contagioasă și necesită izolarea pacientului la domiciliu.
Enterocolita are un debut brusc, manifestat prin crampe abdominale, stări de greață și diaree apoasă. Atunci când acestor simptome li se adaugă și vărsăturile, diagnosticul este de gastroenterocolită acută, o formă mai complexă de enterocolită.
Simptomele enterocolitei sunt: stări de greață, vărsaturi, crampe și dureri musculare, diaree, lipsa poftei de mâncare, febră, stare de rău generală, stare de oboseală.
Tratamentul este recomandat doar de medic, în funcție de cauzele enterocolitei și de simptome. În plus față de tratamentul medicamentos, sunt de folos și remediile naturiste, Victor Duță recomandând remediile din afin, chimen, ciuboțica-cucului, coada-șoricelului, frasin, gălbenele, izmă, levănțică și mușețel.
1.Ceai de izmă. Ceaiul se prepară din 1-2 lingurițe de frunze de izmă, opărite cu 250 ml de apă clocotită. Se beau 1-2 căni de ceai/zi. Este un remediu care acționează ca antiseptic intestinal și ca stimulent al funcției digestive.
2. Ceai din afin. Ceaiul se prepară dintr-o linguriță de frunze de afin mărunțite, opărite cu 250 ml de apă clocotită. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi. Este recomandat în tratarea enterocolitelor, a stărilor diareice și a infecțiilor urinare, datorită acțiunii lu de dezinfectant eficient.
3.Ceai de mușețel. Ceaiul se prepară dintr-o linguriță de frunze de afin mărunțite, opărite cu 250 ml de apă clocotită. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi. Ca remediu, este recomandat în tratarea enterocolitelor și colitelor însoțite de colici, având calități antiseptice și antispastice.
4.Tratament cu ceaiul din nalbă-mare. Infuzia se prepară dintr-o lingură de frunze de nalbă-mare mărunțite, opărite cu 250 ml de apă clocotită. Se beau 2-3 căni de ceai în fiecare zi. Este antiinflamator și un remediu excelent în tratarea enterocolitelor.
La remediile preparate din plante medicinale se va asocia și un regim alimentar cu zeamă de orez.